« Contrafort - de Mircea Mihaies - Masca de aur a Hiroshimei »
"Romania literara" Nr.8 din 25 Februarie 2006

Prinsi in plasa meschinariilor zilnice, luati de apele supravietuirii intr-o lume tulbure, obsedati de propriul buric, nu mai avem timp pentru marile tragedii ce se petrec sub ochii nostri. Mai mult, cu vinovata si tembela noastra complicitate. Unul din cele mai socante exemple este cazul Rosia Montana. Probabil ca o inteligenta dedata la placerea jocurilor perverse ar spune ca ne aflam intr-un episod clasic al ,blestemului aurului": o intreaga comunitate e sacrificata pentru a se ajunge la metalul pretios aflat din abundenta in gradinile, in curtile, sub casele si sub cimitirele comunitatii.

Numai ca blestemele nu functioneaza asemeni fenomenelor naturale, de la sine. ,Blestemul aurului" are de-a face cu lacomia umana, cu setea de imbogatire, cu neastamparul rapacitatii si barbaria acumularilor de bunuri materiale. Evident ca o astfel de marsavie colosala nu putea avea loc decat cu jenanta complicitate a statului. Daca n-ar fi urmarit si el sa insface cateva din ,pepitele" puse in joc, probabil ca initiativa canadienilor n-ar fi avut nici o sansa. Iar cand spun statul roman, nu ma refer doar la nesimtirea lacoma de tip Adrian Nastase, ci si la inconstienta multora dintre cei ajunsi la putere dupa 2004.

Narata sec, povestea e cat se poate de liniara: Rosia Montana a fost, inca de pe timpul romanilor, o generoasa exploatare minera, unde aurul se afla, practic, la suprafata. Activitatile de extractie s-au desfasurat pe toata perioada Evului Mediu, avand o continuitate iesita din comun pana in zilele noastre. Tocmai datorita acestei situatii, Rosia Montana a fost intotdeauna o localitate prospera. Mineritul si agricultura au constituit, timp de secole, ocupatiile de baza ale localnicilor care, pe deasupra, se bucurau de sansa unei zone de-o frumusete care-ti taie rasuflarea. Pe langa ce a oferit cu generozitate natura, a stiut sa adauge si omul: in Rosia Montana exista case din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Fireste, au fost declarate monumente istorice. Mai exista si aproximativ o suta de kilometri de galerii din epoca romana si din cea medievala, din care au fost cercetate doar aproximativ zece kilometri.

Ceea ce-ar urma sa se intample e de domeniul fantasticului: aducerea la starea de ruina radioactiva a unei suprafete uriase. Si asta pentru ca, in clipa de fata, aurul nu se mai gaseste intr-un filon propriu-zis, ci e dispus intr-o masa enorma de particule de aur si argint. Pentru a fi captate, aceste entitati invizibile trebuie bombardate cu compusi cianurici, pentru ca, in urma reactiei chimice, sa se coaguleze. În ciuda promisiunilor demagogice ale initiatorilor, tot ce va ramane in urma va semana cu imaginea finala a filmului Planeta Maimutelor. Mai nou, surprinsi de virulenta reactiilor, acestia au pus la cale o vasta operatie de manipulare prin televiziuni si presa scrisa: ,Gabriel Resources", compania care pregateste terenul pentru viitorul macel, a mobilizat suficiente cozi de topor dintre localnici, pentru a spune ,povestea adevarata". În realitate, ne aflam in fata unei dezinformari grosolane, in care gheara nemiloasa a sacalului e imbracata in catifeaua ,nobilelor intentii".

Zona e, desigur, una protejata, cele zece biserici si patruzeci si una de case de patrimoniu aflandu-se pe listele tuturor institutiilor in sarcina carora intra protejarea valorilor de patrimoniu. Vorbim, asadar, despre o localitate a carei incarcatura simbolica e coplesitoare. Însa, asa cum sunt prevazute lucrurile, toate acestea vor fi rase de pe fata pamantului de setea de imbogatire a unei maini de ,intreprinzatori" ce flutura prin fata oamenilor avantajele de care, in nefericirea lor, ar putea beneficia. Ca zona defavorizata, e drept ca Rosia Montana n-a reusit, in ultimii cincisprezece ani, sa-si imbunatateasca prea mult situatia. Dar asta e si vina celor ce n-au dublat o legislatie plina de bune intentii cu oferta clara de oportunitati.

Despre ce vorbim, de fapt, atunci cand ne referim la scandalul Rosia Montana? În limbajul alb al cifrelor, situatia se prezinta cam in felul urmator: despre distrugerea a o mie sase sute de hectare de pamant in zona vailor Rosia Montana si Corna, despre dislocarea fortata (si ilegala) a 2150 de localnici, de aneantizarea a sapte sute patruzeci de ferme si de zvarlirea tuturor acestora intr-un spatiu apocaliptic, inundat de cianuri, de transformarea dealului pe care se afla acum localitatea Rosia Montana intr-un urias crater toxic si a intregii vai intr-un desert plin de reziduuri otravitoare cum vezi doar in filmele catastrofice de la Hollywood.

Si pentru ca am pomenit de film, probabil ca cea mai probabila imagine a Rosiei Montane la sfarsitul apocalipsei minere va fi aceea din filmul lui Tarkovski, Calauza: un teritoriu blestemat, contaminat pentru decenii ori secole, bantuit de spectrele unei umanitati asasinate metodic si brutal de animalica lacomie umana. Daca la Tarkovski exista urma unei vegetatii salbatice, la Rosia Montana probabil ca va ramane doar fruntea cheala a dealului siluit cu bestialitate si ridurile rusinii de-a fi acceptat, pentru niste parliti de bani, sa-ti vinzi sufletul.

Se tot vorbeste, demagogic pana la nerusinare, despre simbolistica primordiala a Ardealului, despre Muntii Apuseni ca leagan al romanismului si alte baliverne de acelasi tip. În practica, indiferenta, cinismul si lacomia nu se sfiesc sa faca tabula rasa din orice coltisor capabil sa aduca un pumn de parai in buzunarele fara fund ale nemernicilor cu functii de conducere. Nu poti invinui o grupare de afaceristi (fie si una lipsita de experienta in domeniu, cum pare a fi cazul cu ,Rosia Montana Gold Corporation") ca incearca sa obtina profituri pe orice cale. Asta e misiunea companiilor comerciale. Dar poti sa le spui de la obraz celor care accepta miseleste batjocorirea fara scrupule si devastarea acestui veritabil paradis.

Actiunea in forta de la Rosia Montana are mobilurile si profilul unor intamplari similare din perioada interbelica. Ele au fost invocate pana la satietate de extrema stanga, in numele unui patriotism bun de gura. Acum inca se mai poate opri tavalugul ce sta gata sa se pravale peste splendizii Munti Metaliferi ai Apusenilor. Ca statul roman e doar un instrument de batjocorire a intereselor romanilor, se stie de mult. E cazul ca, macar din cand in cand, sa avem cate o tresarire de orgoliu, pana cand tara nu va fi definitiv devastata.

Ce se castiga in urma transformarii in ruina a acestei zone pe care nu obosesc s-o numesc paradisiaca? Se castiga urmatoarele: doi la suta din profit pentru statul roman si plata, pe timpul exploatarii, adica aproximativ cincisprezece ani, a TVA-ului pe activitatile comerciale desfasurate. În plus, doua sute cincizeci de oameni din zona (minus specialistii straini) vor avea locuri de munca. Iar la sfarsitul celor cincisprezece ani, sansa ca un grup de intreprinzatori - probabil aceiasi care astazi nu fac nimic pentru a arata frumusetile inmarmuritoare ale zonei - sa organizeze programe turistice in peisajul selenar cu deschidere spre galeriile romane - cate vor mai fi supravietuit din ele.

În termeni pur financiari, ceea ce-ar intra in visteria statului roman echivaleaza cu mostenirile a vreo trei matusi Tamara. Cu conditia, fireste, ca ele sa fie ceva mai istete decat cea care l-a bagat in bucluc pe Adrian Nastase. În rest, se mai poate vorbi de programarea stiintifica a unei catastrofe de dimensiuni greu de estimat. O catastrofa ce incepe cu asasinarea dealurilor care contin bogatiile, continua cu distrugerea drumurilor si se incheie, triumfal, cu amenajarea unei Hiroshime dupa chipul si asemanarea hienelor care au acceptat pactul cu diavolul de aur.