Simpozion la Rosia Montana (Ziua)

Ziua, 09 08 2006

Simpozion la Rosia Montana

Institutul Cultural Roman (ICR) va organiza in perioada 20 august - 15 septembrie, la Rosia Montana, un Simpozion International de Sculptura Monumentala, la care vor participa artisti plastici din mai multe tari. Numit "Intre trecut si viitor", simpozionul va fi deschis pe 18 august, la sediul ICR. Manifestarea, aflata la prima editie, va prilejui participarea unor artisti plastici din Argentina, Canada, Egipt, Franta Japonia, Olanda si Romania, transmite ICR. Artistii invitati la manifestare sunt: Migule Ausili (Argentina), Mihai Buculei (Romania), Ehab Ellaban (Egipt), Zoltan Gergely (Romania), Roland de Jong-Orlando (Olanda), André Domon (Canada), Hideto Yada (Japonia), Leonard Rachita (Franta/Romania), Adrian Popovici si Sava Stoianov (Romania), transmite Mediafax. Curatorii proiectului, Stefana Bianu si Leonard Rachita, vor prezenta la intalnirea de la ICR motivatiile acestei initiative focalizate asupra localitatii Rosia Montana, monument istoric si patrimoniu natural al UNESCO, cunoscuta in vremea romanilor sub numele de Alburnus Maior. Manifestarea "se doreste a fi si o pledoarie pentru pastrarea patrimoniului istoric si natural, amenintat in prezent sa dispara". Invitatii si locuitorii din Rosia Montana vor participa la ateliere, la seri de film romanesc, de muzica clasica, de cant popular si la conferinte stiintifice. Din comitetul de onoare al simpozionului fac parte: Ramon Tio Bellido, Serban Cantacuzino, Horia Ciugudan, Cosmin Covaciu, Ionel Haiduc, Fawzi Mohamed Elsaid Gohar, Alexandru Herlea, Sorin Ilfoveanu, Mircea Mihaies, Adrian Guillermo Mirson, Mihai Oroveanu, Horia-Roman Patapievici, Ioan Piso, Andrei Plesu, Radu Portocala, Cristian Preda, Jean-Claude Salins, Alex Leo Serban, Jaap Werner. (D.C)